Asociația pentru Consiliere și Educație în Sănătate

ACES_logo final Asociația pentru Consiliere și Educație în Sănătate

Tabără pentru copiii și tinerii cu diabet – 2022

Asociația ACES în colaborare cu Centrul Medical Consultmed și Clinica de nutriție a organizat și în 2022 Tabăra ACES – tabără pentru copiii și tinerii cu diabet.

Tabăra s-a desfășurat în perioada 21-26 August 2022 la Pojorâta, județul Suceava.

Au participat 20 de copii și tineri cu diabet cu vârstele curpinse între 9-16 ani care au fost îndrumați de o echipă medicală formată din 3 medici diabetologi, 3 asistenți medicali educatori în diabet, acreditați IDF (International Diabetes Federation), 1 nutritionist dietetician licențiat si 1 psiholog.

Tabăra a avut ca scop creșterea nivelului de cunoștințe în gestionarea diabetului zaharat tip 1, în rândul copiilor, adolescenților și a părinților acestora. S-a urmărit crearea unei comunități unite în care să primeze creșterea gradului de informare, de implicare și de autonomie a copiilor și adolescenților în gestionarea diabetului, atât în condiții obișnuite (acasă, la școală), cât și în condiții solicitante fizic, emoțional sau metabolic.

Rolul echipei medicale a fost de a asigura suportul medical, educațional, emoțional și recreativ pentru grupul de 20 de copii. Participanții nu au fost însoțiti de părinți, augmentând astfel gradul de autonomie.

Printre activitățile care s-au desfășurat pe parcursul celor 5 zile menționăm:

  • Cursuri specifice: acțiunea insulinei, tehnica și locuri de injectare, numărarea carbohidraților, ajustarea dozelor de insulină în funcție de tip de alimente, cantitate și efort fizic, modul de funcționare a pompelor de insulină și senzorilor glicemici
  • Instruire și montare senzori glicemici
  • Joc/concurs – ajustările insulinei în joc și efort
  • Drumeție, Călărie, Plimbare cu Mocănița, Cățărări în Parc de aventură, Piscină.


D-na Liliana Mihalcea – Psihoterapeut – a ajutat la comunicare deschisă cu ajutorul pietrei magice – aceasta a trecut din mână în mână permițând fiecăruia să fie ascultat. Copiii au subliniat importanța prieteniilor pe care le-au legat încă din prima zi și împărtășirea experienței cu alți copii aflați in aceeași situație.

Ne-am reamintit cum se numără carbohidrații cu Sorina Boariu – Nutriționist dietetician licențiat, într-un mod interactiv, fiecare echipă primind puncte în plus pentru răspunsurile corecte, clarificându-și aspectele asupra cărora aveau întrebări.

Dr. Delia Reurean-Pintilei, medic primar Diabet, Nutriție și boli Metabolice le-a vorbit copiilor despre cum crește și scade glicemia, cum acționează insulina, cum se calculează dozele de insulină de corecție și cele pentru carbohidrați, într-o manieră adaptată vârstelor copiilor din tabără, totul într-un cadru relaxat, în mijlocul naturii.

Copiii au fost încurajați să participle interactiv la tematica prezentată favorizând împărtășirea experiențelor comune.

Beneficiile taberei pentru copiii și tinerii participanți:

  1. creșterea nivelului de înțelegere a tratamentului cu insulină în diabetul zaharat tip 1 (rolul și acțiunea insulinei, durata acțiunii, ajustarea dozei, tehnica de injectare);
  2. îmbunățirea nivelului de cunoștințe în gestionarea glicemiilor, atât în condiții obișnuite, cât și în context de solicitare fizică
  3. îmbunătățirea nivelului de cunoștințe în nutriția din diabetul zaharat tip 1: rolul și importanța carbohidraților, grupe de alimente care conțin carbohidrați, importanța cântăririi alimentelor, calculul carbohidraților, indice glicemic, efectele proteinelor și ale lipidelor asupra glicemiilor postprandiale, echivalențe în calculul carbohidraților, importanța unor asocieri alimentare echilibrate pentru sănătate și dezvoltare;
  4. creșterea autonomiei – încredere în propriile capacități de autocontrol asupra glicemiilor în orice context, a calității vieții cu ajutor tehnologiilor existente: senzori glicemici, pompe de insulină cu/ fără senzori integrați, auto-corecții insulinice în funcție de tendințele glicemiilor.

Ne dorim ca prin această tabără să creem o comunitate unită învățând unii de la alții despre relaționarea în contexte diferite, gestionarea situațiilor limită (hipo/hiperglicemii), să construim încredere și stimă de sine bazată pe valori sănătoase. 

Copiii şi adolescenţii să ințeleagă că nu sunt singuri în lupta cu diabetul de tip 1, să realizeze apartenența la grup iar relațiile de prietenie să continue și după tabără (fizic și in rețelele sociale).

Diabetul zaharat tip 1 reprezintă incapacitatea corpului uman de a elibera insulină. Aceasta trebuie administrată prin injecții multiple pentru supraviețuire. Copiii și tinerii cu diabet au o speranță de viață normală datorită insulinei și tehnologiei (pompe de insulină și senzori glicemici), dar integrează greu injectarea zilnică, monitorizarea glicemiei (circa 12 înțepături/zi) și cântărirea alimentelor în contextul vieții obișnuite și colectivelor din care fac parte (școală, facultate). Părinții refuză deseori participarea copiilor la activități extrașcolare (tabere tematice nesupravegheate medical) neavând siguranța gestionării corecte a fluctuațiilor glicemiei.

Articole recente

Prediabetul

CE ESTE – CAUZE – SIMPTOME – FACTORI DE RISC Ce este prediabetul? – Înainte de a putea răspunde la această întrebare

Despre glicemii

Cum interpretăm corect glicemiile? Care este valoarea normală a glicemiei și de la ce valoare a glicemiei merg la medic?

Diabetul de tip 1

CUM ÎL RECUNOAȘTEM; SIMPTOME CLASICE Diabetul zaharat de tip 1 este rezultatul unei tulburări de imunoreglare fiind consecință a unui proces de

Abonează-te

Urmărește-ne

Ți-a plăcut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *